Organizarea eficienta a cutiei cu scule. Cum te asiguri ca ai totul la indemana?
Cutiile de scule îți pot fi de mare ajutor atunci când obișnuiești să faci în propria casă tot felul de proiecte de tipul Do It Yourself sau atunci când ai transformat pasiunea ta pentru reparații într-o meserie pentru care ești căutat tot mai des. Totodată, cutiile din plastic și organizatoarele pentru scule îți pot fi de mare ajutor atunci când ai un atelier mobil cu care te deplasezi la clienții pe care ai reușit deja să îi fidelizezi. Poate pentru că sunt atât de apreciate de către meșteri din toată țara, cutiile de scule se numără printre cele mai populare achiziții din domeniul bricolajului.
Dar cum alegi să organizezi cutiile de scule astfel încât să ai tot timpul la îndemână uneltele potrivite pentru fiecare activitate în parte îți vom explica în rândurile ce urmează.
Așază-le după funcție
Dacă ai mai multe truse de scule, e posibil ca o organizare ineficientă a acestora la interior să te coste nu doar mult timp, ci și nervi consumați în căutarea uneltelor sau a accesoriilor de care ai nevoie. Poți folosi una dintre truse doar pentru uneltele de fixare, cum ar fi șuruburile sau șaibele, pe care să le ordonezi în funcție de mărime sau destinație. O altă cutie de scule ar putea fi potrivită exclusiv pentru așezarea șurubelnițelor și a cheilor sau a oricăror alte instrumente cu ajutorul cărora îți poți finaliza lucrările. Și tot așa, până reușești să le organizezi pe toate și să știi de unde să le iei atunci când ai nevoie de ele.
Organizează-le după tipul de proiect
Fiecare proiect în parte are nevoie de ustensile pe măsura lucrărilor. Dacă te ocupi de reparații minore și răzlețe, atunci o cutie de scule cu câteva sertare ți-ar fi mai mult decât suficientă. Dacă, în schimb, ai ajuns să îți câștigi existența din proiecte la care te pricepi mai bine decât o fac ceilalți, poate ar fi mai bine să treci la „artileria grea”, adică să îți organizezi instrumentele de lucru în sertare, rafturi sau chiar cutii individuale sau rafturi auto, dacă afacerea ta presupune deplasări dese la clienți.
Stochează-le în funcție de mărime
Dacă șuruburile sau șaibele pot încăpea fără probleme într-o cutie normală de scule, ustensilele sau materialele voluminoase au nevoie de o stocare specială. De exemplu, dacă ești electrician și folosești bobine de sârmă sau cabluri și obișnuiești să porți după tine metri întregi care ajung să se încurce între ei, poți scăpa de stresul acesta utilizând un mosor confecționat din lemn și un diblu din lemn.
Folosește magneți
Magneții pot fi secretul unei organizări eficiente în spațiile mici, dat fiind faptul că aceștia vor ține laolaltă piesele mici și foarte mici de care ai putea avea nevoie în proiectele tale. Decât să pierzi spațiul din trusă, înșirând cuie, mai bine le ții adunate și gata pentru a fi folosite, prinse de un magnet.
O trusă de scule ar trebui să conțină un minimum de ustensile, printre care se numără și:
- O șurubelniță simplă și una în cruce
- Un patent
- Un ciocan
- Un clește
- Un creion de fază
- Un cutter.
Păstrează ordinea în trusa de scule, bucurându-te, astfel, de o eficiență crescută a lucrului și de rezultate mai rapide decât cele obținute înainte.